Așa cum sugerează și numele, muzica lor nu se vrea să fie sofisticată și lovește direct la sursă, până când sursa nu mai poate și cheamă poliția.
În ciuda sifonarilor și împotriva recomandărilor specialiștilor, Martalogii lansează acum primul album “full-length”: “Șlagăre de Recesiune“. Are piese de jale, piese de mers la mare, piese de făcut revoluție și orice între ele. Cu colaborări neașteptate pe acest material și fără niciun compromis, așa cum v-ați obișnuit, vă așteptăm în turneu să facem tot scandalul de pe lume.
Brainwasher este o formație de punk post hardcore cu infleunțe dance înființată în București în 2024. Sunetul lor preia influențe de la trupe vestice precum Death From Above 1979, Snooper, Gang Of Four, Viagra Boys, Idles, fiind în pas cu sunetul și tendințele europene. În scurta lor activitate, aceștia au lansat un ep de 6 piese, produs de Matei Tibacu-Blendea (ex. COMA) și au cântat cu numeroase formații de renume din România și din afară: Survolaj, COMA, Shame (UK) și la festivaluri.
În deschidere, TREASONDOM, grindcore traforaj din Tg. Mureș:
Formați în 2017, TREASONDOM (Târgu Mureș) combină death metal-ul anilor ’90 cu grindcore și influențe crust-punk, oferind o combinație explozivă, agresivă și haotică, cu versuri care abordează probleme sociale, de mediu și crize existențiale, criticând ipocrizia și egoismul uman. Au lansat primul lor EP, Nihilistic Incubator, în 2018, urmat de albumul de debut, The Flesh Consumes the Mind, în 2025. Albumul a fost distribuit la nivel global de Defense Records (PL) și Maximed Records (CZ) și a fost mixat/masterizat de apreciatul inginer de sunet și toboșar al trupei Pest Control, Ben Jones. Activ constant pe scenele europene, TREASONDOM a împărțit scena cu numeroase trupe internaționale de renume, precum Adacta (SK), Candlemass (SWE), Foetal Juice (UK) și Master (USA), printre multe altele.
Vino tu la noi, altfel vine paguba la tine!
Un turneu susținut de
Orange Gorilla Records: https://ogr-punx.com/
Pentru plângeri, dorințe și înjurături, ne găsiți la
[email protected]