„Suor Angelica” de Giacomo Puccini aduce pe scena Sălii Thalia una dintre cele mai intense creații ale compozitorului italian. Operă într-un act și parte a celebrului „Il trittico”, lucrarea spune povestea unei femei obligate să trăiască într-o mănăstire, departe de copilul său și de familia care a condamnat-o.
Spectacolul este prezentat de Teatro Goldoni di Livorno, în versiunea pentru orchestră redusă realizată de Ettore Panizza – ediție Ricordi.
Regizor: Daniel Andrei Găină Dirijor: Eric Lederhandler Orchestra Teatro Goldoni di Livorno Montare scenică: SOL.TI di Ermanno Fasano
Sinopsis De șapte ani, Angelica trăiește într-o mănăstire, unde a fost trimisă de familie după ce a avut un copil în afara căsătoriei. În tot acest timp nu a primit nicio veste de acasă și trăiește cu dorul fiului său.
Vizita neașteptată a mătușii sale, Zia Principessa, îi schimbă însă destinul. Aceasta îi cere să renunțe la partea sa de moștenire și îi dezvăluie că fiul ei a murit în urmă cu doi ani. Copleșită de durere, Angelica își prepară o otravă din plantele mănăstirii. După ce o bea, își dă seama că sinuciderea este un păcat și se roagă pentru iertare. Finalul operei aduce viziunea Fecioarei Maria și a copilului pierdut.
*** Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.
Persoanele care doresc factură fiscală, nu achizitionează biletele de pe platforma iabilet, ci se adresează direct Filarmonicii ,,Filarmonica de stat sibiu", inainte de data desfăşurării evenimentului, pentru a li se aloca locuri in sală si pentru a li se intocmi factura.