Bilete Cluj-Napoca: Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase - 21 nov, ora 19:30 - Sala Polivalenta BT Arena

Cluj-Napoca: Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase

Sala Polivalenta BT Arena, Cluj-Napoca

joi, 21 noiembrie, ora 19:30

Acest eveniment a fost anulat.

Detalii

Simion Bogdan-Mihai, alături de taraful Lăutarii de Mătase, vin pentru prima data la BT Arena din Cluj cu un spectacol concept pe data de 21 noiembrie 2024: "Fructe cu miez dulce"!
Bogdan a început sa studieze cobza de la 15 ani.
 
A colaborat cu artiști din zone muzicale diverse și a experimentat neîncetat cu muzicile de tradiție orală de pe teritoriul României.
Din 2017 a susținut numeroase concerte de muzică lăutărească cu taraful Lăutarii de mătase. A lucrat la coloana sonoră a documentarelor "Flavours of Romania" și "Wild Carpathia" realizate de jurnalistul britanic Charlie Ottley. 
La 1 mai 2021, a lansat albumul "Valahia în Demol", iar la 1 mai 2023 a lansat albumul "Drum pavat cu bolovani" ce deține un mic record de vânzări (1000 de exemplare epuizate în 9 ore). Toate materialele discografice au fost produse de Adrian Despot.
Spectacolul "Fructe cu miez dulce" va avea trei direcții generale: un filon de muzică țărănească românească, unul de muzică lăutărească urbană şi unul de pop music generic românesc (valsuri, tangouri și cântece de cabaret de la începutul sec. XX până după cel de-al doilea război mondial).
 
Sound-ul cobzarului va fi potențat de Nelu Răducanu (țambal), Mandi Pană (vioară), Cornel Neacșu (acordeon), Robert Adam-Szoltan (contrabas), Cristi Adam (violă-braci) și Vicenzo Deacu (pianină).
Pentru a demonstra diversitatea stilurilor muzicale încă de găsit - dar în mare pericol de dispariție - în lumea satului românesc de astăzi, vor urca pe scenă și trei prestigioase grupuri de muzici de tradiție: un taraf din Naipu-Ghimpați (jud. Giurgiu), un trio din Carei (jud. Satu Mare, Țara Codrului) și două grupuri de aromâni fârșeroți și grămușteani (București, respectiv jud. Constanța).

 

 

Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fara loc asigurat, doar insotit de cel putin un parinte cu bilet valabil.

Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.

Pentru detalii si solicitari, va rugam sa accesati adresa [email protected].