„ ART & FASHION FOR EDUCATION este un eveniment social dedicat femeilor care își doresc să trăiască autentic, cu stil și încredere. Tema acestei prime ediții - Where Elegance Meets Authenticity - este inspirată de eleganța și viziunea Reginei Maria, acest eveniment îmbină istoria, moda și educaţia într-o experiență transformațională.
Sâmbătă, 3 mai 2025, de la 13:00, te invităm să redescoperi frumusețea autenticității, prin intermediul unor discuţii interactive, prezentări de modă și expoziții cu vânzare de piese create de artizani locali. Un eveniment dedicat descoperirii și celebrării propriei autenticității, într-un spaţiu în care trecutul și prezentul conversează, iar eleganța și autenticitatea devin o singură expresie a feminității contemporane.
Evenimentul prinde viață într-un loc încărcat de istorie Conacul Buzdugan, un monument de patrimoniu situat în localitatea Gheorghe Doja, Bacău. Construit între 1906-1909, acest conac a fost martorul unor vremuri de eleganță și influență culturală, găzduind de-a lungul timpului personalități marcante ale României, precum lonel Brătianu, Nicolae Titulescu, lonel Teodoreanu, Regele Ferdinand și Regina Maria.
Dress code-ul evenimentului - perlele - simbolizează perfecțiunea cultivată în timp, frumusețea durabilă și rafinamentul, calități reflectate în moștenirea Reginei Maria, care a îmbinat cu grație portul tradițional românesc cu aceste accesorii atemporale.
Te așteaptă un spectacol muzical oferit de Jazz Manouche Quartet. Un stil rar întâlnit, dar fascinant, jazz-ul manouche capătă o nouă dimensiune prin sunetul neașteptat al țambalului, într-o interpretare plină de viață.
Despre ART & FASHION FOR EDUCATION
ART & FASHION FOR EDUCATION este o inițiativă dedicată promovării autenticității feminine prin intermediul artei, modei și educației. Evenimentele organizate sub această egidă reunesc femei din diverse domenii, oferind un spațiu de inspirație, networking și dezvoltare personală.
Locație: Conacul Buzdugan
Data: 3 mai 2025
Ora: 13:00
Dress code: Perlele