Filarmonica de Stat , Arad
sâmbătă, 20 iunie, ora 19:00 acces de la 18:30
La Palatul Cultural din Arad se va auzi sunetul legendar al unei viori Stradivarius, instrument de o valoare artistică inestimabilă, cunoscut pentru timbrul său profund și expresiv.
În interpretarea celui mai renumit violonist român, Alexandru Tomescu, acest instrument devine o voce a emoției și a virtuozității.
Programul serii aduce în fața publicului o lucrare emblematică: „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi.
Vivaldi Anotimpuri promite să fie mai mult decât un concert – o celebrare a naturii prin muzică, emoție și rafinament. Orchestra New Hope și marele violonist Alexandru Tomescu vă așteaptă cu drag!
Accesul în sală se va face începând cu orele 18:30.
Adresa Palatul Culturii din Arad: Piața George Enescu Nr. 1, Arad, România, 317323
7+ varsta de acces recomandata.
Acest eveniment face parte din “Stagiunea Excelenței” New Hope, un proiect cu energie de la e.on Romania.
DESPRE ALEXANDRU TOMESCU
Un om. O vioară.
Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers.
Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală.
După întoarcerea în România, după studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru a dorit să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.
După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private.
A înţeles că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie este cheia pentru a atinge publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier.
A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional.
A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz.
Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.
Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.
Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument.
După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte.
DESPRE ORCHESTRA NEW HOPE
New Hope transcede prin artă la cel mai înalt nivel, spre nevoile acute ale societăți actuale, cu ajutorul muzicii.
Misiunea noastră este să inspirăm societatea , prin fiecare concert, spre valorile în care credem: excelență, respect, solidaritate, educație, atenție la nevoile actuale, sustenabilitate și mai ales acțiuni caritabile.
De-a lungul anilor am demonstrat ca muzica ne conectează, făcându-ne sensibili și determinați să oferim celor din jur mesajul generozității și al speranței.„Muzica trebuie să pornească din inimă și să se adreseze inimii.”George Enescu
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F01%2Fee%2Fb5%2F00000401759-755d.jpg)